Societate

Știri

Studenții din Sofia ies în stradă pentru a protesta împotriva creșterii taxelor de școlarizare

miercuri, 9 iulie 2025, 06:30

Studenții din Sofia ies în stradă pentru a protesta împotriva creșterii taxelor de școlarizare

FOTO: БТА

Dimensiunea fontului

Protestul studențesc „Educația este un drept, nu un privilegiu!” va avea loc pe 9 iulie, începând cu ora 18:00, în fața Universității din Sofia. Acțiunea este organizată din cauza creșterii taxelor de școlarizare pentru studenții care studiază cu plata taxelor.
„Noi, studenții de la Facultatea de Drept a Universității din Sofia, ne declarăm împotriva deciziei de a crește drastic taxele semestriale. Nu acceptăm ca, începând din toamnă, mulți dintre colegii noștri să nu poată trece pragul universității pentru că nu își pot permite o taxă de două ori mai mare. În unele facultăți, creșterea ajunge până la 200%! Ieșim în stradă pentru că nu vrem să ni se ia posibilitatea de a obține o educație de calitate, de a rămâne în Bulgaria și de a lucra pentru prosperitatea ei, de a ne construi un viitor aici, în țara noastră”, declară organizatorii, citați de BTA.
Parlamentul discută în prezent un proiect de lege privind reglementarea taxelor de studiu. II
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: БНР екип