Hristos în inima noastră: De la Advent la bucuria Nașterii

Luminile sclipitoare, melodiile pline de viață și orășelele de Crăciun care ademenesc simțurile, ne hrănesc așteptările pentru sărbătoare, însă parcă uităm adevăratul motiv al acestui eveniment mult dorit – nașterea pe acest pământ a singurului Fiu al lui Dumnezeu. Pe parcursul celor patru săptămâni până la Nașterea Domnului, comunitatea catolică din Bulgaria se pregătește să celebreze esența sărbătorii, prin așa-numitul Advent (provenit din latinescul adventus – venire, sosire), în așteptarea Celui care trebuie să vină.

În perioada premergătoare Crăciunului, catolicii participă cu mai mult zel la tainele Bisericii. Prima duminică de Advent este dedicată celei de-a Doua Veniri a Domnului și simbolizează speranța. A doua este dedicată păcii, iar a treia se numește „Duminica Bucuriei”, deoarece sărbătoarea este deja aproape de noi. A patra – „Duminica Iubirii”, amintește de evenimentele care au precedat nașterea lui Isus și de locul special al Fecioarei Maria în taina Întrupării. În fiecare duminică, oamenii aprind câte o lumânare din coroana de Advent, iar lumina devine tot mai strălucitoare, străpungând întunericul care va fi învins.

Părintele Ivelin Genov, preot în parohia „Sfinții Petru și Pavel” din orașul Hisarya, spune că Adventul pregătește inima, dar ne și întreabă: „Există loc în ea pentru Dumnezeu? Am curățat surplusul, neesențialul, haosul sufletului nostru, tot ceea ce ne sufocă?”

„Toate aceste lucruri vin asupra noastră ca niște valuri ale vieții, care pot fi puterea ce ne face să trecem chiar și peste cadavre pentru a ne realiza ideile, dorința noastră de afirmare și auto-contemplare, toate ispitele și pericolele – adaugă el”, adaugă el. „Dar pentru ca Dumnezeu să se nască, este necesar să ucidem egoismul din noi.

Catolicii se pregătesc pentru Nașterea Domnului și prin pocăință, care este o schimbare a mentalității, a gândirii, a simțirii inimii. Adventul este un timp pentru a ne debarasa de obiceiuri și deprinderi, de viciile noastre care se numesc păcat. De asemenea, este speranță și credință că Hristos cel smerit, venit în trup, se va întoarce într-o zi glorios, la a doua sa venire, pentru a separa neghina de sămânța bună. Tocmai aceasta este judecata sa.”

Predica pe care parohul o va rosti în noaptea de Crăciun va fi probabil inspirată de Sfântul Evanghelist Luca. „În Evanghelia sa, prin îngerii cerești din noaptea Nașterii Domnului, suntem îndemnați să nu ne temem să deschidem porțile ieslei noastre, ale inimii noastre, pentru Dumnezeu, deoarece El nu ne va lua nimic”, spune părintele Ivelin.

„Voi încerca să le reamintesc credincioșilor că numai în Hristos omul este pe deplin om. Le voi vorbi și despre bucurie, pentru că astăzi trăim fără Dumnezeu; vedem mulți tineri deprimați, anxioși, cu atacuri de panică, sub antidepresive. Lumea ne învață să ne încredem doar în noi înșine și astfel pierdem bucuria desăvârșită care ne vine tocmai din credința în Hristos, scufundându-ne în tristețea noastră, fără sens în viață.

Și, nu în ultimul rând, voi încerca să le vorbesc despre pacea pe pământ între oamenii de bunăvoință, așa cum vom auzi de la îngeri, și ne vom întreba împreună: „Am eu bunăvoința de a coborî de pe piedestalul eului meu, al egoismului meu, și de a face loc celuilalt, pe care doar în credința lui Hristos îl voi înțelege că este fratele meu?”. Faptul că până în ziua de azi există războaie fratricide înseamnă că noi, creștinii, încă nu am înțeles că avem un Tată comun.”

În zilele de dinaintea Crăciunului, organizația catolică „Caritas” a organizat numeroase inițiative caritabile. Surori din diferite congregații au oferit celor mai nevoiași, mai vulnerabili, oamenilor fără adăpost o masă caldă, dar și un cuvânt de speranță. Iar în parohia părintelui Ivelin – „Sfinții Petru și Pavel” din Hisarya, după una dintre liturghii, oamenii au decis spontan să așeze un „coș al generozității” în biserică și încă unul la centrul cultural pentru produse destinate celor nevoiași, aflați în grija surorilor Maicii Tereza din Plovdiv.

Confecționarea ieslelor de Crăciun este o altă tradiție pe care catolicii o respectă. Aceasta datează din secolul al XVII-lea, când în orășelul italian Greccio, Sfântul Francisc de Assisi a făcut asta pentru prima dată. „Astăzi, accentul ar trebui probabil să se mute pe spiritual, iar aceste iesle să fie modeste, așezate într-un colț, nu lucrul central pe care să-l contemplăm. Să lăsăm aceasta să fie taina Întrupării”, spune preotul.

Mesajul de Crăciun către oraș și lume – Urbi et Orbi, va fi transmis din Piața Sfântul Petru pentru prima dată de Papa Leon al XIV-lea. Mai mult ca oricând, în această zi sfântă avem nevoie de încurajare în lumea noastră tulburată și tot mai divizată.
„Primul lucru pe care aș dori să-l aud este „Nu vă temeți!” – ca un părinte care dă curaj copiilor săi că nu sunt singuri pe această lume”, declară părintele Ivelin Genov.

„Celălalt lucru pe care sper din suflet ca Papa să-l spună și să ne încurajeze sunt cuvintele de pace, deoarece aceasta nu este o utopie. Tulburări vor fi întotdeauna, dar fiecare dintre noi trebuie să se suflece mânecile și să lucreze pentru pacea care începe din inima fiecărui om, din capacitatea de a vedea în celălalt nu un dușman, ci un frate. Cu siguranță voi dori ca Papa să îmi vorbească și despre speranță și, nu în ultimul rând, despre bucurie. Astăzi avem nevoie să ne întoarcem la bucuria desăvârșită a Evangheliei și la întâlnirea cu Hristos.”

Bolnavii, săracii, oamenii singuri, refugiații, toți cei suferinzi tânjesc să audă cuvinte care să le insufle speranță de mântuire. Cum însă să o semene în inima lor în ziua Nașterii Domnului? „Dumnezeu seamănă în noi sămânța bună și frumoasă a speranței și a mântuirii”, răspunde preotul.

„El ne mântuiește dacă noi cooperăm cu El. Speranța este o virtute, un dar, și să facem ceea ce au făcut și păstorii în noaptea Nașterii Domnului – să ne apropiem de iesle împreună cu toți cei neputincioși, cu toți cei suferinzi și să-l rugăm pe Regele nou-născut cu simplitate: „Doamne, Tu ești în durerea, teama, singurătatea și boala mea. Te-ai născut sărac, neputincios, fragil, pentru a împărtăși sărăcia mea, mizeria mea și pentru a fi aproape de mine. Vreau să-ți fac loc în mine, în rănile mele, în durerile mele. Tu mă cunoști, Tu mântuiește-mă, Tu vindecă-mă, Tu dă-mi speranță”.

Părintele Ivelin Genov reamintește că Dumnezeu nu ne promite că va înlătura încercările pe care le întâlnim în calea noastră, dar că va fi mereu cu noi. Și să ne scăpăm de frică și singurătate, purtând în inimă încrederea că nu suntem singuri pe acest pământ.

Autor: Diana Tsankova

Redactor.: Elena Karkalanova

Tradus și publicat de Iulia Bahovski